Însemnari cu privire la institutia de cultura si de educatie “Doamna Elena Cuza” si la fondatoarea ei

Întemeierea Azilului de orfani “Elena Doamna”, se leaga de numele mai multor oameni de bine, care trebuie amintiti în semn de omagiu adus memoriei lor.
Înfiintat în 1861, la îndemnul inimosului general Dr. Davila, în casa Sultanei Marsil -mama decedatei sale sotii, Maria- micul orfelinat se stramuta apoi pe dealul Cotrocenilor, într-o vila a celei de-a doua sotii a generalului… Aici întemeiaza sotii Davila un camin plin de dragoste si grija parinteasca, pentru copiii gasiti pe strazi. Dr. Carol Davila încearca sa-i atraga atentia doamnei Elena Cuza asupra orfelinatului din casa sa. Dorind sa construiasca grabnic un asezamânt mai mare, Doamna Elena Cuza se ofera initial sa strânga fonduri pentru ca azilul sa fie ridicat pe dealul de lânga Palatul Cotroceni. Ulterior, aceasta se adreseaza oficialitatilor cu rugamintea:

“Doresc cu tot dinadinsul, domnule Presedinte al Consiliului de Ministri Nicolae Cretulescu, ca fundamentele unui alt azil sa poata fi asezate fara întârziere, si insist totodata a fi lânga acela care exista astazi, ca anexa a lui, pe costita de lânga Palatul Cotroceni. În chipul acesta, voi avea sub ochii mei pe tinerii copii, pe care îmi propun sa-i cercetez adesea, rezervându-mi supravegherea personala si speciala a acestui stabiliment unde vor gasi toate îngrijirile si caldura din sânul familiei, de care au fost atât de crud lipsiti.”


Deoarece a fost cel dintâi edificiu de binefacere pe care îl întemeiau domnitorii Principatelor Unite si care avea sa poarte numele Doamnei Elena Cuza, serbarea data în cinstea punerii pietrei de temelie a întrecut în stralucire si entuziasm orice asteptare; de fata la aceasta ceremonie au fost Domnitorul Cuza, Doamna Elena Cuza, toti ministrii, agentii si consulii generali ai puterilor straine, membrii Adunarii Legislative, arhimandritii manastirii Cotroceni, deputatii clerului ortodox, ai comunitatii catolice, armene, israelite, cei mai de frunte functionari ai administratiei municipalitatii Bucuresti.
Arhiereul Calist, însarcinat sa savârseasca serviciul divin, a elogiat initiativa principesei si a celebrat ceremonia religioasa, dupa care s-au pus într-o cutie de arama o medalie memorativa, batuta ad-hoc, câte o piesa din monedele timpului si actul de fundatie pe care îl reproducem aici

 

Azil Elena Doamna

Astazi, dumnică, la 29 iunie al anului 1862, în zilele Măriei Sale Alexandru Ion I, domnitorul Principatelor Unite si ale Măriei Sale Doamna Elena s-a pus piatra fundamentală a Institutului copiilor găsiti, sub patronajul Măriei Sale Doamne, numit Azilul Elena Doamna, fiind ministru presedinte al consiliului Nicolae Cre\ulescu, ale Afacerilor straine si de stat, principele Alexandru Cantacuzino, al Cultelor si Instrucțiunii Publice, Nicolae Racovita, si Inspector al serviciului sanitar, dr. Carol Davila.

 

Au semnat acest act si parintele arhiereu Calist, directorul administratiei sanitare, si cei mai batrâni dintre arhimandritii administratori ai manastirii Cotroceni. La apelul Doamnei Elena au fost înfiintate liste de subscriptii si o loterie pentru strângerea fondurilor. Vasile Alecsandri a donat întreaga sa colectie de poezii populare, iar câstigul obtinut s-a adaugat fondului creat. Exista si un schimb de scrisori pe aceasta tema între poet si Doamna Elena Cuza…

 

Măriei sale Doamna Elena Cuza,
Prea Înalțată Doamnă,

Într-un șir de mai mulți ani, m-am ocupat cu adunarea si coordonarea poeziilor populare din Țarile Românesti si am parvenit a forma o culegere prețioasa de balade, de legende si de felurite cântece improvizate de Poporul Român, în orele sale de suferința sau de veselie, de cădere sau de mărire. O parte din acele pietre scumpe a comorii geniului românesc au fost scoase la lumină si traduse în limbile franceză, engleză, germană. Fiind pretutindeni bine primite si admirate, ele au deșteptat luarea aminte a oamenilor erudiți si au contribuit mult a atrage simpatii meritate asupra nației noastre, de atâtea secole uitată si parasită pe marginile Orientului.
Completând acum, pe cât ne-a fost cu putintă colecția începută, si dorind a face ca să contribuie însusi geniul poporului în folosul azilului de copii găsiti, ce poarta numele Înalțimii Voastre, iau îndrazneala a darui acestui asezământ manuscrisul meu de poezii culese din gura poporului. Ele cuprind glasurile intime ale sufletului său si merită a fi unite cu glasurile de recunostinta si de binecuvântare ce rasună împrejurul numelui Înaltimii Voastre. Ele sunt copii găsiti ai geniului românesc si au dreptul a se bucura de îmbratisarea Înaltei Protectoarei a Azilului Elena.
Am onoarea a fi cu cel mai adânc respect,

Al Înaltimii Voastre, prea plecat si supus servitor,
Vasile Alecsandri

 

 

Scrisoarea Mariei Sale, Doamna Elena Cuza
Octombrie, 1862
Domnul meu,

Nu voi sa întârzii mai mult a va multumi pentru buna si marinimoasa cugetare ce-ati avut. Am citit cu placere scrisoarea, prin care îmi dedicati completa editie a poeziilor nationale culese de dumneavoastra. Va multumesc ca româna si ca Doamna.
Ca Româna, ca ati alaturat numele meu la aceasta lucrare patriotica, la aceste cântece scapate de uitare, multumita serioaselor voastre cercetari si care amintesc bucuriile, durerile, istoria si simtirile |arii. Fara a ridica ceva din caracterul naiv al expresiei poporale, ati mladiat cu o rara fericire forma acestor încercari întâietoare. De acum înainte, aceste foi raspândite ale trecutului nostru sunt asezate pe o carte frumoasa si, oricît de modest ati fii la partea ce vi se cuvine, românii nu vor desparti niciodata doinele, baladele si lacramioarele de numele poetului care a aruncat a stralucire atât de vie asupra literaturii nationale.
Ca Doamna, va multumesc ca ati dat ca desavârsita proprietate rodul ocuparii voastre de mai multi ani, la Azilul Elena, ce am fondat pentru pruncii gasiti. Aceasta lucrare este o adevarata comoara pentru bietii mei micuti adapostiti si o primesc cu recunostinta. Vroiesc ca editiile ce se vor face si se vor vinde în folosul Azilului Elena sa fie demne de geniul poetic al românilor.
Voi comanda doua, din care una, editie de lux, pentru admiratorii frumusetilor populare, cealalta, editie tiparita cu caractere fiind menita a se vine cu pretul cel mai mic, va servi a duce cântece nationale ale României în sânul muntilor, în sate, în manastiri, de unde le-ati cules cu pietate. Doar mai mult, în Azilul Elena, acele poezii se vor pastra, caci ele puse pe muzica, vor legana tinerele fiinte adapostite în el. Micii copilasi ai azilului meu le vor cînta si atunci voi fi îndeplinit acea gingasa cugetare din scrisoarea voastra, a dedica pruncilor gasiti din România aceste poezii pe care le numiti copiii gasiti ai geniului românesc.
Primiti, domnul meu, odata cu expresia recunostintei, pe acea a stimei mele particulare,


Elena
Bucuresti, 10 octombrie 1862

 

Doamna Elena Cuza a fost un model de virtute, întelepciune, modestie si bunatate. S-a nascut în Iasi la 1825, ca fiica a postelnicului Rosseti si a Catincai, fiica a logofatului Dimitrie Sturza, care i-au asigurat o educatie aleasa. La 19 ani s-a casatorit cu Alexandru Ioan Cuza, abia întors de la studii din Franta.

Dupa revolutia de la 1848, Cuza este nevoit sa ia drumul exilului alaturi de alti compatrioti; la întoarcerea în tara, el este ales Domn în ambele Principate prin actele de la 5 si 24 ianuarie 1859. Doamna Elena se implica alaturi de sotul ei în conceperea Legii Învatamântului primar obligatoriu gratuit, considerând preocuparea pentru luminarea poporului una din cele mai grabnice îndatoriri ale un conducator de tara. Doamna Elena si-a îngrijit copiii de la Azil ca o adevarata mama (ea neavând copii legitimi, înfiaza doi copii orfani).
Dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, Doamna Elena se exileaza împreuna cu sotul si copiii. Alexandru Ioan Cuza moare la Heidelberg, dupa multe nelinisti sufletesti, provocate de adversitatile celor din tara.
Ramasa singura, Doamna Elena Cuza se stabileste pentru totdeauna la Piatra Neamt. Îsi consacra cea de-a doua parte a vietii activitatii de binefacere, precum si vietii monahale.


“Daca viata lunga ce am dus-o este o pedeapsa pentru ingratitudinea multora, am cel putin mângâierea sufleteasca de a fi ajutat pe atâtia nevoiasi saraci. As voi sa traiesc cât de mult nu de dragul vietii, ci ca sa ajut pe nevoiasii care altfel ar ramâne fara sprijinul de toate zilele.”

A înfiintat spitalul din Piatra Neamt, baile populare din acelasi oras, spitalul Caritatea din Iasi; dorea sa înfiinteze o maternitate la Galati. La semicentenarul Unirii, era înconjurata cu toata dragostea; una din telegramele primite cu acel prilej avea urmatorul cuprins:

“Celei mai sfinte prin jertfa si iertare dintre femeile României, îi trimitem expresiunea celei mai adânci veneratiuni în ziua când un neam întreg serbeaza 50 ani de la întemeierea României. În numele si prin munca lui Alexandru Ioan Cuza, cel dintâi Domn al românilor si al României Unite.”

Si-a dorit ca la moartea sa slujba sa fie tinuta de un singur preot, fara pompa, fara funeralii nationale, doar saracii sa fie cei care îsi luau ramas bun. A fost înmormântata la 2 aprilie 1909, la Solesti, locul copilariei.