Schita istorica
Liceul Industrial de fete “Azilul Elena Doamna”

În 1864, Scoala avea urmatoarea structura:
• Sectia normala frobeliana pentru educatoare
• Sectia Normala de institutoare care pregatea învatatoare pentru scolile primare de la oras
• Sectia Nornala de învatatoare pentru scolile rurale
• Ateneul pentru îndrumarea artistica
• Sectia primara, ca scoala de aplicatie
• Sectia pentru tesatorie si broderie
• Sectie inferioara de menaj (cu durata de 2 ani)

Pentru a separa pe baieti de fete, s-a organizat un nou orfelinat în Pantelimon, asezamânt mutat în 1868 la Focsani. Conform dorintei exprimate de Elena Doamna, în afara de fetele luate de pe la doici, s-au mai primit în Azil orfane ai caror parinti erau saraci, infirmi, preoti si învatatori fara avere. Pâna în 1869, numarul elevelor a urcat la 240, iar în 1887 la 392 de eleve, grupate într-o diviziune profesionala si alta pedagogica. În iarna anului 1887, a fost primita în Azil fiica defunctului scriitor Petre Ispirescu (a carui sotie, Sevasta Ispirescu, era împovarata cu 6 copii). Prin Circulara din 15 ianuarie 1870, Printesa Elisabeta, sotia lui Carol I, se adreseaza doamnelor românce pentru a contribui la constructia Capelei, începuta chiar în acel an. Lucrarile se întrerup pâna în 1874 (din lipsa de resurse) spre regretul protectoarei Ana Davila. În 1874, Printesa Elisabeta realizeaza un proiect de creare a 10 clase normale.

În anul 1877, Carol Davila înfiinteaza în localul Azilului Elena Doamna primul Ateneu pentru a face educatia artistica oamenilor simpli. Pentru acoperirea unor cheltuieli, administratia Azilului se folosea si de veniturile ce i le aducea mosia Frunzanesti – Fundulea, ca urmare a arendarii. Înca de la începuturi, aceasta institutie a corespuns menirii ei, fiind bine dotata pentru pregatirea didactica a elevelor (aparatura de fizica, chimie, sala de muzica cu pian, pianina, orga etc., biblioteca), încât institutia se integreaza rapid în viata Capitalei. Corpul didactic era alcatuit din 13 membri, care predau limba româna, geografia, pedagogia, dar si desenul, contabilitatea, matematica, stiintele naturale fizico-chimie, croitoria, sericicultura, pictura, vioara, pianul, lucrul de mâna, broderia, xilografia.

În ceea ce priveste corpul profesoral, pot fi mentionate unele dintre cele mai proeminente personalitati ale vremii: Spiru Haret, doctor Istrati, Petre Dulfu, Barbu Constantinescu, prof. I. Garboviceanu, scriitorul Al. Odobescu, alaturi de doamna Odobescu, care a îndeplinit si functia de directoare; daruind toata maiestria din comoara culturii lor, au insuflat elevelor dragostea fata de învatamânt, de copil si cultura.

La Azilul “Elena Doamna” este chemat sa predea cursul de Limba Româna Ioan Slavici, iar orele de pictura erau predate de Sava Rentea (cel care în Razboiul de Independenta de la 1877 însotise armatele româno-ruse pentru a ilustra scenele de lupta). În 1877, Petre Dulfu devine aici profesor de Pedagogie si Filosofie. Tot Pedagogie mai preda si Ecaterina Cristu din Bucuresti (cu specialitatea Pedagogie didactica dupa metoda Frobel). Multi dintre membrii Corpului Didactic aveau studii efectuate peste hotare. În aceasta perioada, printre directoarele de vaza ale Azilului s-a numarat si Elena Meissner (absolventa a Institutului Humpel din Iasi), care pleaca în Suedia pentru studierea tesutului la razboi. Înca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, atelierul de tesut al Azilului era dotat cu “razboaie sistematice”, dintre care 3 au fost cerute cu împrumut de Ministerul Industriei si Comertului spre a servi de model pentru construirea altora.

Timp de 7 ani deprinderea tesutului a fost predat de Paraschiva Topîrceanu (mama scriitorului George Topîrceanu). Orfelinatul se afla în administrarea Eforiei spitalelor civile, al carei patron era însusi Carol Davila, cel care nu precupetea nici un efort pentru dezvoltarea Azilului. Treptat, odata cu cresterea fetelor, pe lânga Azil se întemeiaza o Scoala Primara si o Gradinita de copii. O serie de donatii din partea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a mitropolitului Filaret, a vicarului Calist, a Sultanei Marsil, din partea lui Grigore Cantacuzino si a altora, maresc zestrea mobila si imobila a Azilului, ceea ce îi permite o dezvoltare continua.

În 1879, de pilda, atelierele scolare ale Azilului – construite la început atât pentru învatarea unor meserii, cât si pentru executarea unor confectii pentru orfane – sunt transformate în Scoala Profesionala, gr. 1, sub conducerea domnisoarei Branstetter, fosta sefa a atelierelor.

Ministrul Spiru Haret aprecia în mod deosebit calitatea excelenta a celor 6 clase de absolvente ale Scolii Normale. Sub ministeriatul sau, urmeaza câtiva ani de mari prefaceri în istoria Azilului: i se adauga doua aripi cladirii initiale, una pentru Scoala Normala si Scoala Profesionala - aripa dinspre rasarit- si una pentru sectia normala - aripa dinspre apus, în anii 1895- 1896. În 1898, la 1 aprilie, Spiru Haret hotaraste transformarea Sectii de menaj existente în Scoala de Menaj si dispune mutarea ei din Bucuresti.

Populatia scolara a Azilului era la sfârsitul secolului trecut în continua crestere. În anul scolar 1887-1888, functionau trei scoli, cu un numar de 10 ori mai mare decât la începutul Institutului. La Scoala Primara se gaseau un numar de 141 eleve, la clasele divizionare profesionale gradul I 45 eleve, iar la Scoala Normala 231 eleve; fiecare scoala îsi avea conducerea proprie, un corp profesoral propriu, nefiind legate între ele decât prin provenienta populatiei scolare – dintre pensionarele Azilului- si de conducerea unui comitet scolar pe întregul complex – Comitetul Scolar al Azilului Elena Doamna.

Cele mai bune dintre elevele scolii erau trimise sa-si continue studiile în strainatate, cu ajutorul unei burse a Comitetului Scolar. De asemeni, absolventele primeau o dota din partea Azilului, dota care în 1938 se ridica la valoarea de 40856 lei. Daca initial exista pentru întregul Azil o singura biblioteca, al carei fond de carte avea la baza donatia Anei Davila, ulterior fiecare scoala îsi constituie propria biblioteca. Datele oficiale privind situatia corpului didactic din anul 1893 arata ca, din cele 590 de institutoare aflate în 179 scoli primare urbane, 80 erau absolvente ale Azilului “Elena Doamna”. Azilul a avut si un ziar pedagogic si literar, organ al Corpului didactic: Educatorul, unde Ioan Slavici, în calitate de profesor al Azilului si-a publicat doua cursuri: unul de literatura poporana, altul de estetica, ambele deosebit de importante pentru cunoasterea conceptiei artistice a scriitorului.

Primul dintre acestea – Literatura poporana- are meritul de a fi cel dintâi curs de folcloristica româneasca predat în învatamânt. Între capitolele cursului mentionam: Dialectele limbii române, Genurile literaturii poporane, Vorbele, Proverbele, Cimiliturile, Chiotele, Doina, Balade, Snoava, Povestea, Poezia ocazionala, Colindele, Cântecele de Stea si cele de Irozi, Plugul, Cântecele de nunta, Descântecele, bocetele; la sfârsitul fiecarui capitol se indica o scurta bibliografie. În ciuda independentei economice a scolilor ce au activat în cadrul Azilului Elena Doamna, planul de învatamânt si programele analitice au fost permanent cele din învatamântul de stat, iar diplomele eliberate aveau valoarea celor asigurate de absolvirea scolilor statale. În 1907, la propunerea lui Spiru Haret, prin Decret Regal, sectia pedagogica a Azilului Elena Doamna capata denumirea de Scoala Normala de fete Elena Doamna.

La 11 noiembrie 1918, s-a inaugurat Scoala de Educatoare, în sprijinul copiilor orfani de razboi, care a functionat în casa Elizei Bratianu, din strada Biserica Amzei nr. 4-5. Scopul era precizat astfel: a pregati într-o scoala viitoare educatoare, îngrijitoare si bone de familie, adevarate românce. Comitetul care conducea Scoala se preocupa de strângerea de fonduri în vederea construirii unui local propriu. În toamna anului 1921, este terminat primul pavilion din strada Petoffi; ulterior se construiesc cel de-al doilea pavilion, localul infirmeriei, si o cresa moderna unde functioneaza si o gradinita de aplicatie.

În 1921, scoala este trecuta sub autoritatea Ministerului Instructiunii Publice, devenind scoala de stat, cu titulatura: Scoala de Puericultura si Educatoare, cu scopul de a forma personalul pentru cresterea, îngrijirea si educarea copilului de la nastere si pâna la vârsta de 7 ani. Durata scolii este de 7 ani, cu 2 cicluri, primul de 3 ani, este comun (se predau cunostinte de cultura generala), al doilea ciclu, cu o durata de 4 ani se împarte în 2 sectii - educatoare si puericultoare (se predau cunostinte de cultura generala, plus materii de specialitate: Psihologia si Pedagogia infantila).

În anul I, se primeau eleve absolvente a 4 clase primare, recrutate în mare parte dintre orfanele de razboi. Elevele din ambele cicluri fac practica în gradinite de copii, leagane, dispensare. În acest scop se specifica în legea de organizare a scolii înfiintarea unor anexe: dispensare, leagane si orice alte asezaminte de ocrotire a copilului. Ca urmare a acestor masuri, s-a construit cresa din curtea scolii.

Tot în legea de organizare se stipula ca scoala sa fie condusa din punct de vedere administrativ si didactic de o directoare cu titlu academic si cu o pregatire pedagogica speciala, care sa raspunda de ciclul I si de sectia de educatoare, iar conducerea sectiei de puericultura se încredinta unui medic specialist, cu practica de 10 ani în domeniu. Întregul corp profesoral avea în grija buna pregatire a viitoarelor absolvente pentru a forma învatatoare care sa cunoasca dezvoltarea copilului, a nevoilor sale, a mijloacelor si a metodelor potrivite educatiei fizice, morale, mintale.

Prin Legea învatamântului, promulgata în 1925, Scoala Profesionala gradul I ce functiona în cadrul Azilului Elena Doamna capata dreptul de a constitui clase pentru gradul II, devenind liceu profesional. În 1931, numai Liceul Profesional Elena Doamna avea 440 eleve si un corp profesoral alcatuit din 36 cadre didactice - 6 “profesori de studiu”, 22 maestre de lucru si dexteritati si 8 ajutoare de maestre. Studiile – limba româna, limba franceza, pedagogie, matematica si religie – precum si dexteritatile –muzica, caligrafie, educatie fizica- se faceau în orele de dimineata.

Dupa amiaza urmau orele în atelierele de croitorie, lenjerie, tesatorie de pânza, covoare, broderie artistica si tricotaj.
În acelasi an, 1925, Scoala Normala avea 11 clase cu 315 eleve, din care 147 primeau si bursa de studii. Elevele lucrau 3 luni, ca practica, în scoala de aplicatie. În afara programului, se organizau saptamânal spectacole de film, vizite la muzee, seri culturale cu teme de genul medalioanelor: B.P.Hasdeu, Nicolae Grigorescu, Alexandru cel Bun.
În perioada 1933 – 1938, s-au organizat cursuri de vara de specialitate: literatura româna, literatura pentru copii, psihologie, educatie fizica, muzica, dans, lectii model, activitati practice de confectionare a materialului didactic. Aceste cursuri prezentau un interes deosebit, ajutând educatoarele în pregatirea pentru obtinerea gradelor didactice.

În 1938, în semn de pretuire a memoriei celei care a fost întemeietaorea Azilului se deschide un Muzeu Memorial Elena Cuza si se dau se dau anunturi în ziarele vremii în vederea culegerii marturiilor privind viata si opera sotiei lui Alexandru Ioan Cuza.

În acelasi an (1938), Comitetul Scolar vinde pentru o suma de circa 40 milioane de lei o parte din terenul primit ca donatie în 1873 de la domnitorul Carol I Ministerului Apararii Nationale pentru ridicarea Scolii Superioare de Razboi (actuala Academie Militara), iar 3 ani mai târziu, în 1941, restaurându-se fostul conac de pe mosia Frunzanesti, se deschide în acest local o Scoala de Gospodarie rurala ce purta numele donatorului Nicolae Amira – atelier practic al Liceului Industrial Azilul Elena Doamna. Aceasta scoala functioneaza însa numai în 1945 pâna la 1 aprilie, se desprinde de Administratia Comitetului Scolar Central si devine scoala de sine statatoare.

Dupa Reforma Învatamântului din 1948, complexul scolar se transforma. Scoala Normala îsi schimba succesiv titulatura:
• Institului Pedagogic de Învatatori ciclul II, între 1949 – 1956
• Scoala Pedagogica de învatatori, intre 1956 si 1964
• Scoala Pedagogica nr. 2, între 1965 si 1972,
• Liceul Pedagogic Bucuresti, Ilfov, între 1972 si 1981.

La 23 septembrie 1948, Liceul Profesional Elena Doamna devine Scoala Tehnica de fete nr. 1, cu specific de croitorie si tesatorie, iar, în lichidare, cu broderie artistica si tricotaj. Scoala primara devine Scoala Elementara nr. 50. Un an mai târziu, prin Ordinul Ministerial nr. 148.192 din 1949, unificându-se cursul tehnic cu cel normal, se înfiinteaza Institutului Pedagogic ciclul II, profil ce nu si-l va schimba în ciuda unor reorganizari în cursul urmatorilor 30 ani. Scoala de Puericultura si Educatoare devine Scoala pedagogica de Educatoare. Activitatea didactica era esalonata pe o perioada de 4 ani, iar elevele care se înscriau în anul I trebuiau sa fie absolvente a 7 clase.

Se da o mare amploare pregatirii de specialitate; se studiaza pedagogia prescolara si metodicile diferitelor activitati din gradinita, ca obiecte separate predate de profesori. În 1950, Scoala de Puericultura si Educatoare se muta în strada Stirbei Voda, pentru a forma împreuna cu Scoala Pedagogica de învatatoare un complex pedagogic. În 1952, Scoala Pedagogica de educatoare nr. 2 trece în strada Mendeleev, iar în anul scolar 1958 –1959 în soseaua Panduri. În anul 1959, scoala revine în vechiul local din strada Petoffi, unde va functiona pâna în 1967. În anul scolar 1957-1958, Ministerul Învatamântului mareste durata de scolarizare la 6 ani, iar în 1964 se fixeaza la 5 ani. În 1965, se schimba titulatura scolii în Liceul pedagogic de educatoare.

În 1967, Liceul Pedagogic de educatoare se va muta în strada Nicolae Titulescu, iar apoi în localul Scolii nr. 15 din strada Scoala Floreasca. În 1971, liceul se muta în actualul local, din cartierul Drumul Taberei, în strada Pestera Scarisoara, devenind Liceul pedagogic Bucuresti, cu menirea de a pregati viitoarele educatoare si învatatoare ale municipiului Bucuresti.

Dupa 1989, Liceul Pedagogic devine Scoala Normala “Elena Cuza”, onorând astfel memoria fondatoarei Azilului de orfani Elena Doamna. Din 1 septembrie 1999, liceul devine Colegiul National “Elena Cuza” Bucuresti.