|
Schita istorica
Liceul Industrial de fete “Azilul
Elena Doamna”
In primavara anului 1861, doctorul Carol Davila a strâns
un grup de fete orfane în casa sa din Dealul Cotrocenilor,
de-a dreapta locului numit Fântâna Brâncovenilor,
pentru a le creste si educa. Unele surse vorbesc de 40 de copile,
altele de 26. Aflând de initiativa lui Davila, Doamna Elena
Cuza a hotarât întemeierea unei institutii publice.
Din caseta proprie, a contribuit cu suma de 1000 galbeni, apoi
cu sumele de 59480 lei si 151656 lei realizati din doua loterii,
bani cu ajutorul carora, la 29 iulie 1862 s-a pus piatra de temelie
a viitoarei cladiri a Azilului. La început, Azilul condus
de profesorul Banu si supraveghetoarea Ralita Popovici, aflat
sub obladuirea Doamnei si raspunderea directa a Anei Davila, gazduia
un numar restrâns de orfane.
În 1863, 120 baieti si fete s-au mutat în noul lacas.
La scurt timp, în 1866, au mai fost primite în Azil
39 de copile din Institutul Gregorian de la Iasi si câtiva
copii surdo-muti; numarul lor ajunge la 200, o parte constituita
în 4 clase primare, 2 normale si un atelier. În 1870,
Azilul functiona cu 6 clase.
În 1864, Scoala avea urmatoarea structura:
• Sectia normala frobeliana pentru educatoare
• Sectia Normala de institutoare care pregatea învatatoare
pentru scolile primare de la oras
• Sectia Nornala de învatatoare pentru scolile rurale
• Ateneul pentru îndrumarea artistica
• Sectia primara, ca scoala de aplicatie
• Sectia pentru tesatorie si broderie
• Sectie inferioara de menaj (cu durata de 2 ani)
Pentru a separa pe baieti de fete, s-a organizat un nou orfelinat
în Pantelimon, asezamânt mutat în 1868 la Focsani.
Conform dorintei exprimate de Elena Doamna, în afara de fetele
luate de pe la doici, s-au mai primit în Azil orfane ai caror
parinti erau saraci, infirmi, preoti si învatatori fara avere.
Pâna în 1869, numarul elevelor a urcat la 240, iar în
1887 la 392 de eleve, grupate într-o diviziune profesionala
si alta pedagogica. În iarna anului 1887, a fost primita în
Azil fiica defunctului scriitor Petre Ispirescu (a carui sotie,
Sevasta Ispirescu, era împovarata cu 6 copii). Prin Circulara
din 15 ianuarie 1870, Printesa Elisabeta, sotia lui Carol I, se
adreseaza doamnelor românce pentru a contribui la constructia
Capelei, începuta chiar în acel an. Lucrarile se întrerup
pâna în 1874 (din lipsa de resurse) spre regretul protectoarei
Ana Davila. În 1874, Printesa Elisabeta realizeaza un proiect
de creare a 10 clase normale.
În anul 1877, Carol Davila înfiinteaza în localul
Azilului Elena Doamna primul Ateneu pentru a face educatia artistica
oamenilor simpli. Pentru acoperirea unor cheltuieli, administratia
Azilului se folosea si de veniturile ce i le aducea mosia Frunzanesti
– Fundulea, ca urmare a arendarii. Înca de la începuturi,
aceasta institutie a corespuns menirii ei, fiind bine dotata pentru
pregatirea didactica a elevelor (aparatura de fizica, chimie, sala
de muzica cu pian, pianina, orga etc., biblioteca), încât
institutia se integreaza rapid în viata Capitalei. Corpul
didactic era alcatuit din 13 membri, care predau limba româna,
geografia, pedagogia, dar si desenul, contabilitatea, matematica,
stiintele naturale fizico-chimie, croitoria, sericicultura, pictura,
vioara, pianul, lucrul de mâna, broderia, xilografia.
În ceea ce priveste corpul profesoral, pot fi mentionate unele
dintre cele mai proeminente personalitati ale vremii: Spiru Haret,
doctor Istrati, Petre Dulfu, Barbu Constantinescu, prof. I. Garboviceanu,
scriitorul Al. Odobescu, alaturi de doamna Odobescu, care a îndeplinit
si functia de directoare; daruind toata maiestria din comoara culturii
lor, au insuflat elevelor dragostea fata de învatamânt,
de copil si cultura.
La Azilul “Elena Doamna” este chemat sa predea cursul
de Limba Româna Ioan Slavici, iar orele de pictura erau predate
de Sava Rentea (cel care în Razboiul de Independenta de la
1877 însotise armatele româno-ruse pentru a ilustra
scenele de lupta). În 1877, Petre Dulfu devine aici profesor
de Pedagogie si Filosofie. Tot Pedagogie mai preda si Ecaterina
Cristu din Bucuresti (cu specialitatea Pedagogie didactica dupa
metoda Frobel). Multi dintre membrii Corpului Didactic aveau studii
efectuate peste hotare. În aceasta perioada, printre directoarele
de vaza ale Azilului s-a numarat si Elena Meissner (absolventa a
Institutului Humpel din Iasi), care pleaca în Suedia pentru
studierea tesutului la razboi. Înca din a doua jumatate a
secolului al XIX-lea, atelierul de tesut al Azilului era dotat cu
“razboaie sistematice”, dintre care 3 au fost cerute
cu împrumut de Ministerul Industriei si Comertului spre a
servi de model pentru construirea altora.
Timp de 7 ani deprinderea tesutului a fost predat de Paraschiva
Topîrceanu (mama scriitorului George Topîrceanu). Orfelinatul
se afla în administrarea Eforiei spitalelor civile, al carei
patron era însusi Carol Davila, cel care nu precupetea nici
un efort pentru dezvoltarea Azilului. Treptat, odata cu cresterea
fetelor, pe lânga Azil se întemeiaza o Scoala Primara
si o Gradinita de copii. O serie de donatii din partea domnitorului
Alexandru Ioan Cuza, a mitropolitului Filaret, a vicarului Calist,
a Sultanei Marsil, din partea lui Grigore Cantacuzino si a altora,
maresc zestrea mobila si imobila a Azilului, ceea ce îi permite
o dezvoltare continua.
În 1879, de pilda, atelierele scolare ale Azilului –
construite la început atât pentru învatarea unor
meserii, cât si pentru executarea unor confectii pentru orfane
– sunt transformate în Scoala Profesionala, gr. 1, sub
conducerea domnisoarei Branstetter, fosta sefa a atelierelor.
În 1881, în luna octombrie, în paralel se înfiinteaza
în paralel si o Scoala Normala superioara cu un curs de 6
luni. Se urmarea astfel pregatirea viitoarelor institutoare urbane,
dintre orfane. Practica pedagogica a elevelor Scolii Normale se
efectua atât la Scoala Normala, cât si la Gradinita
Azilului, înfiintata în acelasi an. Patru ani mai tîrziu,
la 26 august 1885, dupa moartea lui Carol Davila, Azilul trece din
administrarea Eforiei spitalelor civile în cea a Ministerului
Cultelor si Instructiunii Publice.
Ministrul Spiru Haret aprecia în mod deosebit calitatea excelenta
a celor 6 clase de absolvente ale Scolii Normale. Sub ministeriatul
sau, urmeaza câtiva ani de mari prefaceri în istoria
Azilului: i se adauga doua aripi cladirii initiale, una pentru Scoala
Normala si Scoala Profesionala - aripa dinspre rasarit- si una pentru
sectia normala - aripa dinspre apus, în anii 1895- 1896. În
1898, la 1 aprilie, Spiru Haret hotaraste transformarea Sectii de
menaj existente în Scoala de Menaj si dispune mutarea ei din
Bucuresti.
Populatia scolara a Azilului era la sfârsitul secolului trecut
în continua crestere. În anul scolar 1887-1888, functionau
trei scoli, cu un numar de 10 ori mai mare decât la începutul
Institutului. La Scoala Primara se gaseau un numar de 141 eleve,
la clasele divizionare profesionale gradul I 45 eleve, iar la Scoala
Normala 231 eleve; fiecare scoala îsi avea conducerea proprie,
un corp profesoral propriu, nefiind legate între ele decât
prin provenienta populatiei scolare – dintre pensionarele
Azilului- si de conducerea unui comitet scolar pe întregul
complex – Comitetul Scolar al Azilului Elena Doamna.
Cele mai bune dintre elevele scolii erau trimise sa-si continue
studiile în strainatate, cu ajutorul unei burse a Comitetului
Scolar. De asemeni, absolventele primeau o dota din partea Azilului,
dota care în 1938 se ridica la valoarea de 40856 lei. Daca
initial exista pentru întregul Azil o singura biblioteca,
al carei fond de carte avea la baza donatia Anei Davila, ulterior
fiecare scoala îsi constituie propria biblioteca. Datele oficiale
privind situatia corpului didactic din anul 1893 arata ca, din cele
590 de institutoare aflate în 179 scoli primare urbane, 80
erau absolvente ale Azilului “Elena Doamna”. Azilul
a avut si un ziar pedagogic si literar, organ al Corpului didactic:
Educatorul, unde Ioan Slavici, în calitate de profesor al
Azilului si-a publicat doua cursuri: unul de literatura poporana,
altul de estetica, ambele deosebit de importante pentru cunoasterea
conceptiei artistice a scriitorului.
Primul dintre acestea – Literatura poporana- are meritul
de a fi cel dintâi curs de folcloristica româneasca
predat în învatamânt. Între capitolele cursului
mentionam: Dialectele limbii române, Genurile literaturii
poporane, Vorbele, Proverbele, Cimiliturile, Chiotele, Doina, Balade,
Snoava, Povestea, Poezia ocazionala, Colindele, Cântecele
de Stea si cele de Irozi, Plugul, Cântecele de nunta, Descântecele,
bocetele; la sfârsitul fiecarui capitol se indica o scurta
bibliografie. În ciuda independentei economice a scolilor
ce au activat în cadrul Azilului Elena Doamna, planul de învatamânt
si programele analitice au fost permanent cele din învatamântul
de stat, iar diplomele eliberate aveau valoarea celor asigurate
de absolvirea scolilor statale. În 1907, la propunerea lui
Spiru Haret, prin Decret Regal, sectia pedagogica a Azilului Elena
Doamna capata denumirea de Scoala Normala de fete Elena Doamna.
La 11 noiembrie 1918, s-a inaugurat Scoala de Educatoare, în
sprijinul copiilor orfani de razboi, care a functionat în
casa Elizei Bratianu, din strada Biserica Amzei nr. 4-5. Scopul
era precizat astfel: a pregati într-o scoala viitoare educatoare,
îngrijitoare si bone de familie, adevarate românce.
Comitetul care conducea Scoala se preocupa de strângerea de
fonduri în vederea construirii unui local propriu. În
toamna anului 1921, este terminat primul pavilion din strada Petoffi;
ulterior se construiesc cel de-al doilea pavilion, localul infirmeriei,
si o cresa moderna unde functioneaza si o gradinita de aplicatie.
În 1921, scoala este trecuta sub autoritatea Ministerului
Instructiunii Publice, devenind scoala de stat, cu titulatura: Scoala
de Puericultura si Educatoare, cu scopul de a forma personalul pentru
cresterea, îngrijirea si educarea copilului de la nastere
si pâna la vârsta de 7 ani. Durata scolii este de 7
ani, cu 2 cicluri, primul de 3 ani, este comun (se predau cunostinte
de cultura generala), al doilea ciclu, cu o durata de 4 ani se împarte
în 2 sectii - educatoare si puericultoare (se predau cunostinte
de cultura generala, plus materii de specialitate: Psihologia si
Pedagogia infantila).
În anul I, se primeau eleve absolvente a 4 clase primare,
recrutate în mare parte dintre orfanele de razboi. Elevele
din ambele cicluri fac practica în gradinite de copii, leagane,
dispensare. În acest scop se specifica în legea de organizare
a scolii înfiintarea unor anexe: dispensare, leagane si orice
alte asezaminte de ocrotire a copilului. Ca urmare a acestor masuri,
s-a construit cresa din curtea scolii.
Tot în legea de organizare se stipula ca scoala sa fie condusa
din punct de vedere administrativ si didactic de o directoare cu
titlu academic si cu o pregatire pedagogica speciala, care sa raspunda
de ciclul I si de sectia de educatoare, iar conducerea sectiei de
puericultura se încredinta unui medic specialist, cu practica
de 10 ani în domeniu. Întregul corp profesoral avea
în grija buna pregatire a viitoarelor absolvente pentru a
forma învatatoare care sa cunoasca dezvoltarea copilului,
a nevoilor sale, a mijloacelor si a metodelor potrivite educatiei
fizice, morale, mintale.
Prin Legea învatamântului, promulgata în 1925,
Scoala Profesionala gradul I ce functiona în cadrul Azilului
Elena Doamna capata dreptul de a constitui clase pentru gradul II,
devenind liceu profesional. În 1931, numai Liceul Profesional
Elena Doamna avea 440 eleve si un corp profesoral alcatuit din 36
cadre didactice - 6 “profesori de studiu”, 22 maestre
de lucru si dexteritati si 8 ajutoare de maestre. Studiile –
limba româna, limba franceza, pedagogie, matematica si religie
– precum si dexteritatile –muzica, caligrafie, educatie
fizica- se faceau în orele de dimineata.
Dupa amiaza urmau orele în atelierele de croitorie, lenjerie,
tesatorie de pânza, covoare, broderie artistica si tricotaj.
În acelasi an, 1925, Scoala Normala avea 11 clase cu 315 eleve,
din care 147 primeau si bursa de studii. Elevele lucrau 3 luni,
ca practica, în scoala de aplicatie. În afara programului,
se organizau saptamânal spectacole de film, vizite la muzee,
seri culturale cu teme de genul medalioanelor: B.P.Hasdeu, Nicolae
Grigorescu, Alexandru cel Bun.
În perioada 1933 – 1938, s-au organizat cursuri de vara
de specialitate: literatura româna, literatura pentru copii,
psihologie, educatie fizica, muzica, dans, lectii model, activitati
practice de confectionare a materialului didactic. Aceste cursuri
prezentau un interes deosebit, ajutând educatoarele în
pregatirea pentru obtinerea gradelor didactice.
În 1938, în semn de pretuire a memoriei celei care a
fost întemeietaorea Azilului se deschide un Muzeu Memorial
Elena Cuza si se dau se dau anunturi în ziarele vremii în
vederea culegerii marturiilor privind viata si opera sotiei lui
Alexandru Ioan Cuza.
În acelasi an (1938), Comitetul Scolar vinde pentru o suma
de circa 40 milioane de lei o parte din terenul primit ca donatie
în 1873 de la domnitorul Carol I Ministerului Apararii Nationale
pentru ridicarea Scolii Superioare de Razboi (actuala Academie Militara),
iar 3 ani mai târziu, în 1941, restaurându-se
fostul conac de pe mosia Frunzanesti, se deschide în acest
local o Scoala de Gospodarie rurala ce purta numele donatorului
Nicolae Amira – atelier practic al Liceului Industrial Azilul
Elena Doamna. Aceasta scoala functioneaza însa numai în
1945 pâna la 1 aprilie, se desprinde de Administratia Comitetului
Scolar Central si devine scoala de sine statatoare.
Dupa Reforma Învatamântului din 1948, complexul scolar
se transforma. Scoala Normala îsi schimba succesiv titulatura:
• Institului Pedagogic de Învatatori ciclul II, între
1949 – 1956
• Scoala Pedagogica de învatatori, intre 1956 si 1964
• Scoala Pedagogica nr. 2, între 1965 si 1972,
• Liceul Pedagogic Bucuresti, Ilfov, între 1972 si 1981.
La 23 septembrie 1948, Liceul Profesional Elena Doamna devine Scoala
Tehnica de fete nr. 1, cu specific de croitorie si tesatorie, iar,
în lichidare, cu broderie artistica si tricotaj. Scoala primara
devine Scoala Elementara nr. 50. Un an mai târziu, prin Ordinul
Ministerial nr. 148.192 din 1949, unificându-se cursul tehnic
cu cel normal, se înfiinteaza Institutului Pedagogic ciclul
II, profil ce nu si-l va schimba în ciuda unor reorganizari
în cursul urmatorilor 30 ani. Scoala de Puericultura si Educatoare
devine Scoala pedagogica de Educatoare. Activitatea didactica era
esalonata pe o perioada de 4 ani, iar elevele care se înscriau
în anul I trebuiau sa fie absolvente a 7 clase.
Se da o mare amploare pregatirii de specialitate; se studiaza pedagogia
prescolara si metodicile diferitelor activitati din gradinita, ca
obiecte separate predate de profesori. În 1950, Scoala de
Puericultura si Educatoare se muta în strada Stirbei Voda,
pentru a forma împreuna cu Scoala Pedagogica de învatatoare
un complex pedagogic. În 1952, Scoala Pedagogica de educatoare
nr. 2 trece în strada Mendeleev, iar în anul scolar
1958 –1959 în soseaua Panduri. În anul 1959, scoala
revine în vechiul local din strada Petoffi, unde va functiona
pâna în 1967. În anul scolar 1957-1958, Ministerul
Învatamântului mareste durata de scolarizare la 6 ani,
iar în 1964 se fixeaza la 5 ani. În 1965, se schimba
titulatura scolii în Liceul pedagogic de educatoare.
În 1967, Liceul Pedagogic de educatoare se va muta în
strada Nicolae Titulescu, iar apoi în localul Scolii nr. 15
din strada Scoala Floreasca. În 1971, liceul se muta în
actualul local, din cartierul Drumul Taberei, în strada Pestera
Scarisoara, devenind Liceul pedagogic Bucuresti, cu menirea de a
pregati viitoarele educatoare si învatatoare ale municipiului
Bucuresti.
Dupa 1989, Liceul Pedagogic devine Scoala Normala “Elena Cuza”,
onorând astfel memoria fondatoarei Azilului de orfani Elena
Doamna. Din 1 septembrie 1999, liceul devine Colegiul National “Elena
Cuza” Bucuresti. |